Galda de Jos

ANUNT ACORDARE AJUTOARE DE INCALZIRE A LOCUINTEI IN SEZONUL RECE 01 noiembrie 2021 – 31 martie 2022

Începând cu  data 1 noiembrie 2021 Primăria Galda de Jos primește cereri – declarații pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate HG nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social, anexată prezentului comunicat și prevăzută în Anexa nr. 4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Distribuirea și preluarea cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în funcție de sistemul de încălzire utilizat se va desfășura la sediul Primăriei Galda de Jos, situate în localitatea Galda de Jos, Stra. Principală nr. 90.

Cererile – declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele justificative privind componenţa familiei, veniturile şi bunurile detinute se pot depune personal, de luni până vineri, între orele 8.00 – 14.30.

Formularul de cerere-declarație pe propria răspundere se poate descărca de pe site-ul Primăriei comunei Galda de Jos, https://comunagalda.ro.

          Acte necesare :

  1. cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – formulat tip;
  2. copii după actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/pașaport/carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii minori sub 14 ani),; 
  3. acte din care rezultă calitatea titularului cererii față de imobilul pentru care solicită ajutorul: proprietar (copie după contractul de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară), chiriaș (contract de închiriere), împuternicit (contract de comodat sau împuternicire de la proprietar/titularul contractului  de închiriere);
  4. acte privind veniturile nete lunare realizate de familie/persoana singură în luna anterioară depunerii cererii:
    1. adeverință privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc) pentru salariați;
    2. cupoane pensii acolo unde este cazul;
    3. cupoane indemnizații pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;
    4. cupoane indemnizații cu caracter permanent;
    5. cupoane alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare;
    6. acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividend, părți sociale sau a veniturilor din arenda;
    7. persoanele care nu realizează venituri vor depune o declarație în acest sens.
  5. Factură de gaz, în cazul ajutorului de încălzire cu gaze naturale
  6. Factură de energie electrică.
  7. Certificat(e) fiscal(e) aferent numarului de casa pentru care se solicita ajutorul (daca sunt mai multi detinatori de bunuri mobile sau imobile, pentru fiecare).
  8. Adeverinta de la registrul agricol cu terenurile in folosinta (proprietate + arenda).

 

Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale, precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.

 

LISTA BUNURILOR
ce conduc la excluderea acordării ajutorului de incalzire

  1. Bunuri imobile                                                               
  1. Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor Gospodăreşti.  
  2. Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Fac excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie/producţie agricolă

 

     B. Bunuri mobile*)                                                             

  1.  Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile
  2. Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
  3. Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
  4. Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”
  5. Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată                     
  6. Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale       
  7. Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric 
    *) Aflate în stare de funcţionare. 

     C. Depozite bancare   

  1. Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii    

     D. Terenuri/animale şi/sau păsări 

  1. Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie 

      
    NOTĂ:

    Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate conduce la excluderea acordării ajutorului de încălzire a locuinței.