Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Zona Cheilor Cetii se întinde pe o suprafață de aproximativ 75 de hectare, în partea de vest a Munților Trascăului, pe un teritoriu unde se întâlnesc numeroase abrupturi stâncoase, alături de păduri, pajiști și fânețe. Traseul spre aceste chei, pornind din Galda de Jos spre Cetea, nu este foarte cunoscut, cea mai populară zonă din apropiere fiind Cheile Râmețului.

Cheile Cetii au fost săpate în calcare, formând structuri spectaculoase sub formă de ace, turnuri sau mase de grohotiș, și sunt înconjurate de o bogată vegetație, dominată de păduri de fag, gorun, mesteacăn și pin. Scobiturile în stâncă, cunoscute sub denumirea de marmite, reprezintă o atracție turistică prea puțin cunoscută. În profil longitudinal, căderea de apă are o diferență de nivel de aproximativ 35 de metri, pe o lungime de circa 50 de metri, și cuprinde patru cascade, cu înălțimi cuprinse între 3 și 10 metri.

Cea mai înaltă dintre acestea este accesibilă doar cu tehnică și echipament de cățărare. Cheile Cetii, în interiorul cărora se află cascadele „Băile Romane”, s-au format prin interceptarea de către Valea Cetii a unei formațiuni calcaroase, care a fost fragmentată de eroziune în patru blocuri stâncoase, numite de localnici „pietre”.

Fiecare dintre cele patru „pietre” a primit o denumire populară: „Șanditau”, cea situată în stânga, iar pe dreapta se află grupate „Piatra Sașa”, cu vârful retezat parcă de un uriaș din povești, și „Țicuiata”, ce poartă în vârf un cucui mai proeminent, iar în cele din urmă „Piatra Măriuța”.

Denumirea populară de „Băile Romane” a fost dată de localnici și desemnează o succesiune de patru cascade de dimensiuni diferite, care au format la bază mici lacuri cu apă curgătoare. În apropierea acestora s-au descoperit urme de locuire din Epoca Bronzului.

Cheile se află la doar 2,5 km de satul Cetea, accesul fiind destul de facil chiar și pentru un călător neexperimentat. Se ajunge la chei și la cascade urmând drumul județean din Galda de Jos, iar din satul Benic se face dreapta spre Cetea. Pentru a ajunge la „Băile Romane”, după ieșirea din satul Cetea, se urmează drumul de pe malul Văii Cetii.

Un alt obiectiv ce poate fi vizitat în această zonă este Rezervația Naturală „Poiana Narciselor”, o arie deosebit de pitorească, ideală pentru relaxare și petrecerea timpului în aer liber.

Sursa: https://roumania.wixsite.com/galda/cascade

Ultima actualizare: 14:47 | 13.05.2026

Meniu
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:

    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License

    Funcția de selectare și ascultare a textului de pe site permite utilizatorilor să evidențieze orice fragment de text și să-l asculte în format audio. Tot ce trebuie să faceți este să selectați textul pe care doriți să îl auziți și să apăsați pe butonul "Ascultă textul" care va apărea automat pe ecran atunci când un text este selectat.

    Sari la conținut
    Website primăria Galda de Jos județul Alba
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate